FC Rapid are iar probleme cu administratorul stadionului, CS Rapid. Președintele clubului sportiv, Mihai Zaharia, este decis să evacueze echipa dacă patronul George Copos nu va achita restanțele. „A avut la dispoziție 48 de ore, începând de miercuri, să plătească, n-am văzut nimic, numai minciuni. De data asta nu glumesc! Am anunțat FRF-ul și LPF-ul!”, a declarat Zahara pentru libertatea.ro
Copos i-a promis lui Zaharia că datoriile vor fi plătite în tranșe de președintele clubului de fotbal, Dinu Gheorghe.
„M-a mințit că «Vamă» ne va plăti în tranșe câte 50.000 de lei lunar, dar n-am văzut nimic. Copos e escrocul numărul 1 al României. La 1.700 de euro chirie lunară, o să fac niște demersuri să le iau și emblema. Nu trebuie să se mai numească FC Rapid, ci FC Copos”, a continuat atacul Zaharia.
600.000 de lei este restanța FC Rapid către CS Rapid
Din cauza degradării, stadionul nu mai poate fi folosit la întreaga capacitate, astfel că peluza 1 a fost închisă. Acum, capacitatea este de doar 9.200 de locuri. O soluție pentru jocurile de „acasă” ale Rapidului va fi „National Arena”, stadion ce va fi gata în luna august. Arena ar putea fi împărțită cu Dinamo și Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER